ai
ai pantofiorii prea roşii, tu
şi o broşă pătată
şi mânecile prea suflecate, de-a joaca cu timpul
pierdut
ai nişte vene pestrițe
lungi si moi, ca de fată,
şi le legi grațios de şireturi, să pară că păşeşti
dezbrăcată.
am o seară sudată în vamă, am
o cămaşă-mpletită a vânt...
îmi ține de vis cănd îmi vii
şi-mi furi hanorace din gând
Ai o lună întreagă
peste-o mare prea largă
Ai corăbii după aur plecate
în beznă navigând ca şi când
în noaptea turbată de ape
ai uitat al tău mal de pământ.
ploua infernal
şi noi ne uitam prin mansarde
şi lumea era înțeleasă
doar de Dumnezeu şi de Dante.
Te cos cu fire din coşuri lăsate
la umplut afară.
pieptul mi-e cuşcă din ață
Şi amintirea ți-e nod.
Plouă
subatomic şi textil
şi ne ține în picioare
şi ne proiectează umbre cu unghii diavoleşti
şi ne rotim o dată cu lumea.
O frică îmi trece pe sub ființă
când nu ştiu cum de rămân drept,
şi nu simt niciun păpuşar
nicio insomnie.
-Sticla turnata-
cad frunze şi se ating, parcă neținându-se de mână
sunt de-un gri casant plămânii
bem ceai despărțiți şi ne gândim împreună
am marginile prea netede şi fine
bucăți din secunde mi-au intrat prin pori
şi acum curg rigid în timp
ca o sferă scursă pe plan,
ca diferențiala încercănată a unei oglinzi.
vântul lui Cronos ne îndoaie în sus muşchii feței,
la fel cum ni se sucesc gleznele de la statul pe loc
la fel cum orele amestecă azot lichid şi apă,
la fel cum privirea ta mă gâdilă pe dinăuntru,
ca un interfon bioelectric apelat de un început de encefalită.
ai pictat pe față un zâmbet frivol
ca să vezi cum ți se zâmbeşte înapoi,
cald şi suav,
ca sfârşitul unei operații de taxidermie.
cad frunze una peste alta,
picurate cu albastru marian
sau cu un verde ruginit
inspirăm cu scârțâit alveolar
şi ce adânci sunt ochii de toamnă
Natura
mea umană mă face să dau ochii peste cap
când
îmi
spui că aşa ceva nu se face şi că tot nu reuşesc să fiu punctual,
după ce am întârziat la întâlnirea programată înainte cu două săptămâni,
de doi oameni ocupați,
Cu idei şi principii
cu intenții şi obiecții
cu năluci şi vâsle
cu somnifere şi pretenții,
Care nu au timp,
dar
timpul e al lor de când s-au maturizat nervos,
Datorită descoperirii că şi taximetriştii cu parkinson sunt taximetrişti şi
metamfetamina aia din sânge chiar ne făcea fericiți şi
La fel cum natura ta umană te face să dai ochii peste cap
când,
Dupa ce mă îmbrățişezi îți aduc aminte sec
factual
că relația se încheiase primăvara trecută,
Când ne durea prea tare capul ca să vedem nişte copii speriați
care
se încălzeau unul pe altul,
Cu ochii zoiți
de metamentalitate
de dreptate
de zâmbete arate
de şcoli cu uşile barate
de naturile noastre
cu
natura umană
combinate.
