degajare
Chestia asta dintre noi
e ca o stare gazoasă la 1000 de bari,
înconjurați de frumusețe presată
așa cum pui florile la uscat
Stomacul meu a devenit, pe rând,
Atelier, dendrariu, un șir de umbreluțe
să sperie fluturii
dacă stomacurile noastre s-ar alătura
a rămas doar un gemuleț aburit
scriu ceva, nu știu dacă vezi.
Sticla se aburește la loc
de partea cealaltă lumini jucăușe
licurici,
poate valuri
sau o ploaie de schije
capac
Verși grija ta peste mine
ca alea
două mâini de sare,
pe care le pui in bulion
ce fără gust
aș da
toate borcanele astea
pe spălături stomacale
abur
Ace intră secvențial, unul după altul, parcă deplasate
de pistoni;
pentru creștere nimic mai puțin agresiv decât
mașina de cusut;
dintre oamenii-fiare și dinți de zeu
scântei sau răzbiri organice, mândre.
răzbunarea din dragoste e cea mai frumoasă formă de
iubire,
câinele care mușcă mâna ne fascinează
ura întinde noaptea ca o hiperplazie
obișnuiam să las pumnii moi fix înainte de impact
(scădea ceva în tine și nu puteam să mă mișc de frică)
empatia înseamnă că în spatele zâmbetelor e un ticăit
sinistru;
când paharul se umple ca să rămâi în viață strânge
degetele
e timpul sac de box, mânuși, gong, haide.
într-un corp de zugrav lângă pereții proaspăt pocniți,
pupilele sunt complet relaxate când nu e lumină,
metafizica deviantă e cea mai atractivă formă de
gândire;
după căldura simțită în piept urmează abur.
stau în microagresivitatea obișnuită.
unii își colorează unghiile în negru
toată cultura alt se descrie în 2 cuvinte
Lumea e un angrenaj murdar cu dumnezeu în mijloc,
se uită cu dinții strânși și o cârpă
piele mărturie haotică
a măsurii cilindreei interne
o încercare de poezie pentru atelierul de poezie nocturn visceral
Noctambula a treia
mă trezesc cu un vis în plus:
pământ bătătorit pe hipodrom,
în ziua de toamnă în care am început să frecventez dendrarii
...visam un August perpetuu, în care
merg cu o noapte pe-o parte,
și pe cealaltă ca-ntr-o fereastră,
(am inima trecută gratii)
trece
un zâmbet furișat ca o îndrăgostită
Îmi e frică de insecte, îmi e frică de orice nu are
Corzi nervoase ascuțite
Spatele drept, empatie, convingeri împletite...
urme lăsate
roșul tău visat febril
mai visam să fiu zidar.
mă interesau colțurile,
cetățile sub iarnă,
noroc mocnit sub var.
Nu mai contează ce visam
Trecutul are locul lui glorios
O amintire neapreciată e încinsă
ca un bolnav de tifos,
cu îngustări, speranțe,
cu noaptea rece pe pe poncho,
prinsă într-o nestrângere
de o mână ce se vrea nedezlegată
Destule cuvinte
asfaltul se relaxează, aburii lui sunt căldura mâinii dentistei,
sunt căldura pe care ea o simte pe mână,
ne mângâie grijuliu
plutește o ceață,
cu prelungirile ne bate ușor în geam,
plăcut, invitant, juvenil
sardonic
Eminescu îmi zâmbește jupiterian de pe o reclamă
a beții și ființă
Ca un vin călduț,
Ca un august
la sfârșit
[not up to date - check]
Compulsive liar Ramadan
I. Diluviu (apeiride)
minte, minte, minte, minte
II. Deluție (despălare)
Se făcea că era sărbătoare.
- stop -
- de la capăt.
Spital - gel de duș ieftin, mentă
mă spălam la chiuvetă, strângeam din dinți
când știam că vii
O zi după alta se pliau ca straturi dintr-un angel cake
prea dulce
Mulțumit, ajunsesem o gură,
Învățasem să cer,
mă închinam
ca o ocluzie.
neuronii mi se aliniaseră șiruri, șiruri,
O armată gata să mestece,
Un fermoar de dinți la mal de ramadan.
doar
buzele, niște aripi,
care mușcau ca dintr-o așteptare
- stop -
- Repetă după mine:
Cabină - deschid ochii
un norișor slab mentolat se lăfăie descondensat
Îl trec prin nări, îmi aduce aminte
(...ce sentiment neverosimil e dreptatea)
Adusesem pământ pe pantofi, mă simțeam murdar
spuneai că priveai cu ochii glie
nu știu ce mă spală mai bine, apa
sau lacrimile care îmi curg șiroaie,
Zeii cărnii au vrut să fiu carnivor,
Mă aplec, ca peste pradă,
Ca peste un păcat pe care nu știu cum să îl fac încă
- stop -
- Ne oprim pentru azi.
III. Diluție (dilatare)
E ceva liniștitor în cum se rotește un tirbușon,
cum pătrunde naiv și fericit
Cum, alăturate fundiță, turnichetul și garoul opresc sângele
într-o metaforă pentru iubire
E ceva liniștitor în cum, ne țineam strâns de mână
și făceam aproape o barcă
Poate e frumusețea care-ți scapă (care dă pe afară), fără să vrei
Când rotești neîndemânatic din mână
La fel ca un vin care abia așteaptă să curgă,
o iubire care țâșnește
Ne ploua în suflet aproape
adusesei un copăcel la borcan
cu rădăcinile umflate
Și râdeai tam-nesam
Așteptare
Am găsit niște popice.
Mă așez între ele, se așază în jurul
meu ca o cloșcă;
E cald și bine.
Mama mereu îmi zicea să nu iau de pe
jos,
Dar le apuc;
le ridic, le arunc, îmi scapă din mână.
Se înfig în jurul meu ca niște cuie.
Am înțepenit.
Stau la mijloc și e moale;
Ca într-un cuib.
Și bila vine.
rug/it
